Cetatea Székelytámadt ar putea fi cel mai interesant și valoros monument istoric din Ținutul Secuiesc dacă UE ar avea răbdare până să-l renoveze.
În timp ce toată lumea tânjește după fonduri europene, pentru că, deși UE înseamnă reguli stricte dar, în schimb, și bani ușor de obținut, Odorheiu Secuiesc este orașul în care pare să fie din ce în ce mai indicat să ai suspiciuni când vine vestea despre noi fonduri câștigate. Pentru că Odorheiu Secuiesc a învățat în ultimii ani că dacă câștigi un grant nu înseamnă neapărat că investiția se va realiza.
Între 2016 și 2019, orașul a câștigat unsprezece proiecte UE, dar implementarea lor este foarte lentă. Una dintre cele mai importante este restaurarea cetății Székelytámadt, care ar trebui să fie finalizată până la sfârșitul anului 2023, dar în toamna anului 2022 orașul încă este în căutarea unui antreprenor.
Cetatea din secolele XV-XVII, în locul căreia ar fi existat o fortăreață încă din perioada romană și care a fost reconstruit de-a lungul secolelor pentru a răspunde nevoilor schimbătoare ale vremii, ar putea fi cel mai interesant și valoros monument din Ținutul Secuiesc, potrivit arheologului Dr. András Sófalvi. Arheologii lucrează la viteză maximă de când municipalitatea a lansat și a aprobat achiziția publică pentru lucrări.
Avem la dispoziție puțin peste un an ca
- arheologii să cerceteze cel mai vechi monument al orașului,
- să conserve în mod profesionist zidurile medievale și premoderne,
- să construiască o platformă în aer liber în șanțul cetății,
- să restaureze și reconstruiască parțial unul dintre bastioane, care va găzdui o sală de conferințe, un punct de belvedere, precum și o expoziție despre istoria cetății.
În același interval de timp, vor trebui să amenajeze incinta castelului și să renoveze strada adiacentă, de la conductele de utilități până la pavaj.
Știți bancul acela în care două monumente se întâlnesc?
Deci asta e bancul la care nici cei din Odorhei nu pot râde. În zona interioară a castelului se află acum o clădire școlară impunătoare, ea însăși un monument, care, potrivit arhitectului șef Szabolcs Guttmann, „domină” spațiul.
Deoarece școala construită în 1890 și cetatea medievală sunt înscrise în cărți funciare diferite, școala nu poate beneficia de fondurile câștigate pentru renovarea cetății, deși clădirea ar merita și ea o renovare completă. Acesta este și un motiv de conflicte între locuitorii orașului: unii cred că cetatea este de fapt doar un gard în jurul școlii, iar alții că școala este un parazit al cetății.
Potrivit arheologului András Sófalvi, problema mai mare este că prin săparea zidurilor și coborârea nivelului de mers, utilitățile școlii vor ieși parțial deasupra nivelului de mers. Turiștii nu sunt încântați de țevile portocalii de plastic, iar apa îngheață în ele la suprafață, așa că fie nu se sapă sub ele, fie sunt mutate și mai jos. În cazul în care acestea sunt îngropate mai adânc, vor fi necesare cercetări arheologice suplimentare, ceea ce va întârzia partea din proiect care vizează creșterea standardelor de viață.
Problema mai mare care provoacă pagube fatale este că țevile de canalizare ale școlii au scurgeri, iar acesta nu este un fenomen unic în oraș. Se deteriorează din cauza lor ruine subterane care abia au fost descoperite de arheologi, părți ale porții originale a cetății.
Cercetările din această vară au arătat că poarta originală a cetății nu se afla acolo unde se credea inițial. Mai mult, această poartă a rămas intactă, mai intactă decât porțile exterioare și interioare care au fost folosite mai târziu, din care arheologii au descoperit, de asemenea, urme mult mai fragmentare.
Doar că această poartă veche este acum inundată de ape uzate. Primăria a votat și a cheltuit 100.000 de lei pentru a-l repara, dar situația nu s-a îmbunătățit.
Pierderi mari, bătălii mici
Implementarea proiectelor europene a fost blocată ani de zile de faptul că directorii de investiții s-au tot schimbat, erau perioade în care această funcție nici nu era ocupată. Pentru o vreme, managerul orașului a încercat să îndeplinească acest rol, dar în paralel cu atribuțiile sale, el a trebuit să lucreze și în locul directorului economic, care a demisionat și el.
Apoi pentru o vreme aproape că erau doi directori în același timp, iar acum iarăși nu e niciunul. Conducerea orașului recunoaște că certurile politice interne și personale au împiedicat implementarea proiectelor, printre care și poate celui mai important, renovarea castelului Székelytámadt, în valoare de 5 milioane de euro.
Istorie falsă vs. experiență pentru turiști
A treia problemă este că există dezacorduri între profesioniști cu privire la restaurarea castelului. Potrivit lui Ildikó Márton, fostul arhitect șef al orașului, fost angajat al Oficiului județean pentru protecția monumentelor istorice, și sculptorului Imre Berze, în Ținutul Secuiesc nu au existat bastioane și cetăți ca cei din proiectul lui Szabolcs Guttmann și colegii săi. Această formă nu este tipică pentru regiunea secuiască ci pentru zonele săsești.
Planul este însă de a reconstrui unul dintre bastioane, cel care se află în starea cea mai bună și a fost excavat arheologic. Acest lucru este necesar deoarece un proiect care vizează îmbunătățirea calității vieții locuitorilor nu se poate opri doar la niște lucrări de consolidare a zidurilor.
Aceste planuri au stârnit furia intelectualilor locali, care consideră clădirea prea modernă și nepotrivită, străină de Odorheiu Secuiesc. Potrivit lui Ildikó Márton, planul este inacceptabil și din punct de vedere arhitectural. Din cauza inexistenței unor pereți despărțitori o eventuală conferință s-ar desfășura în același spațiu cu conversația turiștilor care vizitează incinta.
Pe de altă parte, castelul nu a arătat deloc așa și, construindu-l astfel, nu numai că mințim cu privire la aspectul original, dar putem inspira și generațiile viitoare să reconstruiască și celelalte bastioane în același mod.
A construi sau a conserva?
Potrivit fostului director de investiții Sámuel Szabó, ambele sunt viziuni valabile. Problema este că acest plan nu poate fi modificat substanțial, pentru că în acest caz proiectul cu finanțare UE nu va fi finalizat la timp. Iar cetatea cu siguranță nu va putea fi renovată fără bani UE, deși orașul așteaptă de zeci de ani.
Din câte cunoaștem, avizul de protecție a monumentului istoric a întârziat mult, ceea ce a împiedicat lansarea procedurii de achiziție publică. Însă Ildikó Márton, care, potrivit lui Szabolcs Guttman, nu a trimis autorizația la București pentru aprobare, nu mai lucrează la biroul județean de protecție a patrimoniului, și între timp s-a obținut și autorizația. Astfel, firma Transarcheo din Cluj a început lucrările cu o întârziere de trei-șase luni.
Pentru a corecta marile greșeli ‒ intenționate sau accidentale, datorate lipsei de timp și de resurse umane ‒ proiectanții și primăria ne asigură că totul va fi demontabil, reversibil, schimbabil în timp. Odată ce vor exista bani pentru toalete și pentru renovarea școlii, toaleta poate fi scoasă din cazemate.
Opozanții spun că nu are sens să cheltuim o mulțime de bani pentru ceva ce știm deja că trebuie demolat. Intelectualii locali, de exemplu, au sugerat o soluție în care arheologii să cerceteze castelul, orașul să renunțe la partea de îmbunătățire a nivelului de trai din proiect, să exproprieze terenuri de lângă castel și să amplaseze acolo expoziția și alte activități culturale și toaletele.
Deocamdată primăria nu este interesat de această idee. Reasfaltarea și introducerea utilităților publice pe o stradă din dreptul terenurilor din fața cetății este un alt proiect secundar al grantului, dar nici acesta nu avansează.
Al patrulea motiv este întâlnirea dintre birocrație, Uniunea Europeană și administrația românească
Nici birocrația statului român și a Uniunii Europene UE nu ușurează situația câștigătorilor de licitație: ei trebuie să respecte reguli și legi contradictorii. De exemplu, lucrările arheologice din cadrul proiectului trebuie să fie scoase la licitație publică, ceea ce prezintă o problemă, deoarece este imposibil de știut dinainte cât de mult va fi de lucru.
În principiu, în România lucrările arheologice nu pot fi efectuate de firme, dar acest proiect a fost forțat să facă acest lucru. În plus, compania care efectuează lucrările trebuie să aibă o cifră de afaceri totală în domeniul arheologic de peste 500.000 de lei în ultimii 3 ani. Muzeul local care a efectuat lucrările până acum nu are o astfel de cifră de afaceri.
Prin urmare, a fost necesar să se găsească o firmă care, deși nu are dreptul legal de a efectua cercetări arheologice pe cont propriu, ar putea câștiga licitația publică. Transarcheo SRL, care are cifra de afaceri cerută și poate efectua cercetările împreună cu experții muzeului ‒ directorul arheologic András Sófalvi ‒ a fost o portiță de scăpare.
Mai mult, modificarea planurilor nu înseamnă automat că proiectul va cădea. Planul reconstrucției poate fi schimbat de rezultatele săpăturilor arheologice. De exemplu, partea din plan care se referă la excavarea și reconstrucția porților originale pentru a îmbunătăți experiența vizitatorilor a fost deja abandonată, deoarece acestea nu se află acolo unde s-a așteptat să fie.
În ciuda dificultăților și a costurilor crescute primăria nu renunță, dar nici nu mai speră, dar nici nu mai speră să încheie cel mai mare proiect al său până la termenul limită. „Construcția nu poate fi finalizată în totalitate până la sfârșitul anului 2023 din cauza complexității și dimensiunii proiectului. Sperăm să folosim fondurile pe care le primim de la UE și suntem încrezători că lucrările care vor fi plătite din fondurile proprii vor putea fi finalizate și după 2023″, mi s-a răspuns la întrebare.
Bugetul total al licitației este de 30.104.817,66 lei, din care contribuția proprie a orașului este de 9.109.598,07 lei (2% din valoarea eligibilă și valoarea costurilor neeligibile). În 2019, când a fost semnat contractul de finanțare de către oraș, valoarea totală a licitației a fost de 21.460.194,57 lei, din care contribuția proprie a orașului a fost de 464.974,98 lei. Atât au crescut prețurile de atunci, ne-a spus primăria.
