Premiera celei mai bune producţii a Teatrului Maghiar din Cluj a fost precedată de o serie de situaţii periculoase şi un accident de muncă, şi a sfârşit într-un scandal. Cele întîmplate acum un an jumătate arată foarte bine cît de vulnerabili sunt actorii şi membrii echipei de producţie, respectiv cum muşamalizează conducerea teatrului semnalele îngrijorătoare.
”În timp ce Kroll și Rebekka se încaieră, în jurul orei 10.20 (…) și-a pierdut echilibrul și a căzut pe spate. Am chemat salvarea care a transportat-o. Repetiția a luat sfîrșit la 10.36.” Această intrare parcimonioasă putem citi în jurnalul de repetiții a spectacolului Rosmersholm a Teatrului Maghiar de Stat din 27 februarie 2017.
În această dată procesul repetițiilor durase deja de o lună și jumătate. A fost un proces care i-a măcinat pe actori atît din punct de vedere fizic, cît și psihic, și a testat în continuu granițele actoriei, a relației dintre actor și regizor. Premiera a avut loc după o lună și în pauza de după actul întîii regizorul Andriy Zholdak a apucat-o de guler pe actrița care a jucat una dintre rolurile principale și a scuturat-o.
Cele întîmplate la premieră au avut un ecou răsunător în mass-media. Suntem convinși că trebuie să ne întoarcem la evenimente după un an și jumătate pentru că avem toate motivele să credem că cele întîmplate atunci sunt doar vîrful icebergului.
Credem că toate cele întîmplate în timpul procesului de repetiții și după premieră trebuie să fie date publicității deoarece sperăm că astfel putem sparge zidul tăcerii și în viitor actorii și stafful tehnic al TMS nu vor fi atît de expuși nazurilor regizorilor.
Articolul nostru nu se bazează pe criterii estetice. Nu dorim să analizăm ”teatrul regizoral”, metodele regizorale ale lui Andriy Zholdak, nici declarațiile sau scandalele sale anterioare. Nu discutăm nici valoarea artistică a spectacolului Rosmersholm.
Nu dorim însă nici să cădem în capcana relativizatoare a direcțiunii TMS Cluj care repetă în mod obsesiv că succesele din țară și din străinătate a teatrului, producerea unui spectacol cu valori certe sunt mult mai importante decît orice alt criteriu și decît rănile corporale și sufletești ale actorilor și ale staffului tehnic.
De-a lungul scrierii acestui reportaj am cerut teatrului să ne trimită o serie de documente de interes public și am încercat să cerem declarații atît de la actori cît și de la stafful tehnic care a participat la repetiții.
Actrița Éva Imre a acceptat pentru prima dată după premieră să vorbească despre ceea ce s-a întîmplat în pauza de după primul act. Întrebările noastre le-am pus și regizorului Andriy Zholdak și am făcut un interviu și cu directorul Gábor Tompa pe care îl vom publica în curînd într-un material separat.
”Am știut că asta nu se va sfîrși cu bine”
Dar să ne întoarcem la data de 27 februarie 2017, în sala de studio a TMS. ”Am repetat de două sau trei zile cea mai complicată și intensivă scenă a spectacolului, cea în care Kroll o înhață pe Rebekka” – își amintește Kinga Kovács care a participat la repetiții ca asistentul regizorului.
”Ceva a plutit în aer. Am știut că asta nu se va sfîrși cu bine. Am intrat și încă nici nu a început noi ne-am șoptit că orice s-ar întîmpla, vom intra numaidecît și o să-i punem punct.” – spune Kovács.
Rolul lui Kroll a fost distribuit de două ori, scena respectivă fiind repetată de unul dintre actori pe o perioadă îndelungată. Pe 27 februarie regizorul a cerut ca și actorul celălalt să joace scena respectivă.
(Bineînțeles că cunoaștem numele actorilor implicați dar am hotărît să nu le publicăm: din punctul de vedere al celor întîmplate numele nu sunt relevante dar publicarea lor poate influența ceea ce gîndim despre jocul lor în alte spectacole – nota red.)
A zăcut acolo minute în șir, a plîns cu hohote
„În momentul acela, actorii erau deja într-o stare psihică în care nici nu știau ce fac” – spune Ágota Tatár, directorul de scenă.
Conform amintirilor sale gestul scenic prin care Kroll o apucă de gulerul ei pe Rebekka și o rotește nu a fost coreografat: probabil asta a fost motivul pentru care partenerul actriței a lăsat-o din mîini și ea nefiind pregătită, a căzut.
”A zăcut acolo minute în șir, a plîns cu hohote și a tot repetat că nu se poate mișca. Am crezut că i s-a fracturat coloana” – declară directorul de scenă.
Avem informații conform cărora despre accident și despre minutele care i-au urmat teatrul are și o înregistrare video, însă deoarece ea a fost creată pentru uz intern suntem nevoiți să ne bazăm pe relatarea directorului de scenă care a fost la fața locului și s-a uitat de mai multe ori la înregistrare.
Regizorul ar fi continuat repetiția
Ágota Tatár a întrebat în repetate rînduri dacă poate chema salvarea dar la început a primit răspunsuri negative.
Regizorul a cerut un calmant cu spay de gheață și a vrut să continue repetiția. Între timp, au fost chemați angajatul răspunzător de primul-ajutor, apoi directorul tehnic.
Unii au și ridicat-o pe actriță deși este îndeobște știut că în cazul bănuielii că i s-a fisurat coloana pacientul trebuie lăsat nemișcat. Ágota Tatár a putut chema salvarea numai după 20 de minute.
Repetiția a luat sfîrșit, cazul a fost examinat ca un accident la locul de muncă. La postarea jurnalului de repetiții trimis prin email pe adresa de uz intern a teatrului directorul a reacționat în două emailuri scurte pe care le puteți citi mai jos:
Tompa Gábor:
A urmarit cineva starea ei???
Răspunsul directorului de scenă:
Doi actori si doi asistenți regie au fost cu ea in spital toata ziua.
Tompa Gábor:
Inteleg. Am vorbit deja cu Kinga (asistentul regie – nota red.), dar trebuie urmarit diagnosticul si gravitatea lui. Miine e zi libera deci se poate decide cine sa-i preia rolul daca trebuie.
Multumesc.
Din fericire, leziunea actriței nu a fost foarte gravă, de atunci s-a pus pe picioare, dar rolul Rebekkăi nu a putut s-o joace.
Am fost curioși dacă conducerea teatrului a luat măsuri de protecție suplimentare, și dacă Zholdak a fost oare atenționat că nu poate periclita integritatea corporală a actorilor.
”De-a lungul unui proces de repetiții accentul cade pe anticipare” – a declarat directorul tehnic Levente Borsos care a adăugat că Zholdak a fost implicat în ancheta accidentului și că instrucțiile regizorale au fost modificate după aceea.
Dar a cerut oare teatrul să fie atent la coregrafie ca un asemenea caz să nu se repete? – am întrebat în continuare. Răspunsul lui Borsos a fost: ”Nu așa merg lucrurile. Asta s-a întîmplat acum, trebuie să avem grijă să nu se întîmple încă o dată. Despre Zholdak vorbim ca despre un creator care a înțeles și el unde s-a ajuns, ce s-a întîmplat. A regîndit scena respectivă. Din asemenea întîmplări învățăm cu toții, sunt situații pe care nu le-am anticipat, și-atunci o să fim atenți de-acum înainte.”
Un om de teatru sensibil dar violent
Firește că nu spunem că regizorul este răspunzător pentru un accident care s-a întîmplat din cauza unui gest scenic rău calculat. Dar este un fapt incontestabil că participanții la procesul de repetiții au relatat mai multe momente și situații care ar fi putut să se termine cu leziuni grave și pe care regizorul le-a cauzat prin comportamentul său incalculabil și impulsiv.
Pentru a avea un tablou nuanțat trebuie să subliniem că atît actorii cît și membrii staffului tehnic cu care am stat de vorbă pregătindu-ne la acest articol ne-au relatat un proces de repetiții despre care au sentimente ambivalente: ei cred că regizorul ucrainean este un om de teatru violent și sensibil în același timp, care a cerut foarte mult dar a și dat cel puțin tot atîta.
”Am auzit cîteva istorii de groază și s-au și născut în mine prejudecăți și repulsii (față de Zholdak – nota red.). În ceea ce privește prima noastră întîlnire îmi amintesc doar că încercasem să mă decid cum simt în legătură cu omul ăsta.”, și-a reamintit Rita Sigmond care jucat rolul Beatei.
”A spus lucruri adevărate care mi-au pătruns în suflet și m-au mișcat, l-am respectat din prima clipă, și totuși am tremurat de frică că mi se va adresa și desigur a trebuit să mă lupt cu prejudecățile și repulsia pe care le-am menționat.
Nu m-am putut decide care este opinia mea și îmi amintesc că am decis să încerc să fiu atentă doar la ce înseamnă el și ce spune în acea clipă.
Eu am fost chemată în distribuție cu trei săptămîni înainte de spectacol. Aceste trei săptămîni au fost cele mai intensive săptămîni din viața mea, am fost în teatru aproape în fiecare zi de dimineața pînă seara. Fiecare clipă a fost plină de conținut și de însemnătate.
M-am uitat la repetiții și am tot așteptat emoționată și temătoare să merg pe scenă. Chiar din cauza asta a fost atît de deosebit procesul de repetiții: m-am consacrat perioadei ăsteia cu o credință totală. Așa ceva nu am experimentat pînă atunci.
Am fost prezentă de la început pînă la sfîrșit în fiecare clipă, asta a cerut atît atmosfera cît și el, dar am simțit că și eu vreau asta.
M-au trecut fiorii, mi-a rezonat creierul, sufletul, corpul, deci am simțit lucruri din cauza cărora am ales profesia asta, pasiunea asta, de fapt. M-am întîlnit cu o calitate și o profunzime pe care nu le-am întîlnit pînă atunci. De care mi-a fost sete de ani și ani. Într-un cuvînt m-am bălăcit în pasiunea asta reîntîlnită. Asta a fost partea pozitivă a procesului.
Partea negativă a fost că omul acesta a adus cu el două personalități: un bătrîn înțelept, profund, un veritabil om de teatru, și un demon care urla, era agresiv, îți era frică de el. Iar tu trebuia să te lupți cu ambele ipostaze. Noi înșine am vrut să ne luptăm cu ele. Asta a fost marea mea dilemă.
Nu l-au interesat limitele noastre. Îmi amintesc că a zis că noi suntem cîinii lui și că trebuie să-l ascultăm ca cîiinii pe stăpînul lor. Sau că trebuie să legăm fim frați de sînge. Asta chiar mi s-a părut prea mult.
În ceea ce privește metodele sale… niciodată nu am reușit să mă decid ce să gîndesc de fapt. Cîteodată am avut senzația că folosește metode prestabilite, că umilirea actorilor, dezgolirea egoului, faptul că a vrut să ne ducă în infernul sentimentelor, toate acestea păreau plănuite, dar altădată parcă totuși acționa din instinct, instant, ca un obsedat.
Pentru el cel mai important lucru era să ne aducă în punctul cel mai sincer care va crea esența, adevărul spectacolului sau a personajului și pentru asta a făcut tot ce-i stătea în putință. Și noi l-am urmat.”
Actorul Balázs Bodolai care l-a jucat pe Rosmer și-a amintit de procesul repetițiilor în felul următor: ”Zholdak a vorbit cu toții cu o franchețe neobișnuită și a urlat destul de mult. Niciunul dintre acestea nu se poate suporta mult timp, și sunt absolut intolerabile dacă nu vezi ce rezultate produc metodele astea.
Față de actori a păstrat distanța: dacă nu era repetiție, nu a vorbit cu ei. Niciodată nu a spus ce vrea să facă, cred că de asta a cauzat un șoc faptul că a început să arunce cu cești de porțelan în zidul decorului. M-am speriat, ceștile au zburat la milimetru lîngă urechea colegei mele. Asta e deja la limită, aerul îngheață în jur, dar nimeni nu a fost rănit, repetiția continuă.
Au mai fost cîteva ocazii, dar nu îmi amintesc de toate, îmi amintesc numai senzația că aerul îngheață în jur. Nu puteai ghici ce se va întîmpla în momentul următor – atmosfera asta ne-a cuprins, ne-a înconjurat, și asta ne-a speriat. Dar asta nu ne-a anunțat despre ceea ce s-a întîmplat în pauza premierei. Cel puțin eu n-am crezut asta. (…)
Oricum, Zholdak e un caz-limită. În sistemul în care lucrăm noi (avem contracte individuale pe un an, trebuie să ne asumăm orice: dacă ești distribuit acolo, acolo o să joci; niciodată nu știi ce o să urmeze), într-un asemenea sistem poți să participi doar dacă se întîmplă ca și aici: poți abandona proiectul.
Ceea ce s-a întîmplat nu e sine qua non-ul muncii de actor. Totuși, lucrurile nu sunt alb-negre. Nici măcar pentru mine. Atunci am vrut din toată inima să fiu chiar acolo unde m-a pus el. Cred că am și reușit asta, am fost prezent într-adevăr, și asta e cel mai bun lucru care se poate întîmpla.
Dar de atunci mă sfătuiesc permanent cu mine. Oare am reacționat corect? Nu ar fi fost mai bine să abandonez toate astea? Acum îmi spun că dacă s-ar fi întîmplat în timpul repetițiilor, aș fi protestat. Dar ce mai înseamnă asta?
Cine mai știe? De-a lungul repetițiilor nu s-a comportat într-o manieră atît de extremă și deoarece cazul a devenit scandal în mod instantaneu nu-mi mai pot imagina niște situații care nu au nimic unele cu altele.”
“Eu sunt răspunzător, dar eu nu știu ce se va întîmpla în momentul următor.”
În postarea jurnalului de muncă din 4 februarie scrie așa:
Doresc doi decoratori în fiecare repetiție, pentru repetiția de azi am nevoie de ei în stînga și în dreapta, actorii vor arunca obiecte fragile (borcane, scaune etc.) iar conform instrucțiilor regizorale obiectele acestea muncitorii trebuie să le prindă.
”Am înghețat pur și simplu”, își amintește Ágota Tatár. ”Zholdak a urcat pe scenă urlînd și a jucat improvizînd pentru actori. A pus doi oameni la cele două uși și a spus că orice arunc, prindeți. A aruncat o pereche de pantofi – au prins-o. Un scaun – au prins și asta. După care a prins un borcan de cinci litri cu apă cu tot și l-a aruncat în direcția decoratorului.”
Borcanul s-a spart lîngă acesta, un ciob l-a rănit la braț (accidentul există și într-o altă versiune conform căreia brațul decoratorului a fost rănit de un scaun).
Regulamentul teatrului stipulează clar cine este răspunzător de siguranța celor care lucrează: directorul scenic. În principiu, el trebuie să suspendeze repetiția dacă regizorul dorește ceva periculos. ”Eu ar fi trebuit să fac ceva? Eu sunt răspunzător, dar eu nu știu ce se va întîmpla în momentul următor.” – a declarat Ágota Tatár.
Dacă repetiția este condusă de un regizor charismatic și el dintr-o dată cere un lucru periculos, directorul scenic poate opri repetiția?
”Poate opri repetiția, dar asemenea decizii se soldează cu certuri de 5-10 minute și apoi începem din nou. Directorul scenic e presat oricum” – ne-a răspuns la întrebare asistentul regizoral Kinga Kovács.
Ce fel de primejdii se pot asuma în interesul unui spectacol bun?
Cît pericol este permis? ”Nu știu. Nu există vreun barem și vorbind din nou despre răspunderea unuia sau altcuiva cred că rămînem un pic singuratici într-un asemenea proces pentru că nu știm cine ar fi trebuit să suspende repetiția și care ar fi fost momentul oportun.” – adaugă asistentul regizoral.
Apoi continuă: ”Poate că răspunderea i-a revenit directorului scenic, sarcina lui ar fi fost să oprească repetiția, însă nu a fost nicio cutumă în acest sens. Zholdak a folosit asta în favoarea lui – el trăiește așa, lucrează așa. Ceea ce s-a întîmplat a fost de fapt o mistificare continuă a evenimentelor. Nimeni nu a reușit să-și păstreze judecata obiectivă. Nu există evenimente din trecut care ne arată ce putem face, ce trebuie făcut, unde sunt limitele. Cred că va rămîne mereu un dubiu: ce s-a întîmplat acolo cu adevărat?
În postarea din jurnalul de repetiții din 24 martie a spectacolului citim așa:
In pauza regizorul a brutalizat-o verbal și fizic pe Éva Imre. Am continuat spectacolul indata dupa incident. Eu ca director scenic am protestat impotriva faptului ca o asemenea agresiune se poate intimpla oricui in timpul spectacolului, am chemat deci politia. Reclamantul poate reclama timp de trei luni agresiunea lui.
”În pauza spectacolului regizorul ne-a chemat la discuții” – își amintește Éva Imre. ”Am stat în cerc, ne-a dat instrucții pentru continuarea părții a doua. A părut supărat ca de atîtea ori înainte. Dintr-odată mi-a apucat gulerul paltonului meu și a început să mă scuture ca în scena dintre Kroll și Rebekka. Dacă îmi amintesc bine ne-a vorbit despre faptul că trebuie să jucăm cu o intensitate mai mare. Nu m-a lovit. Probabil că momentul nu a ținut prea mult dar mie mi s-a părut mult. Balázs Bodolai a intervenit și l-a rugat să se oprească. Zholdak a plecat.”
Balázs Bodolai își amintește de incident în felul următor: ”În pauza premierei regizorul a venit în spate. Cu asta ne-am obișnuit deja, cu două zile în urmă, cu ocazia repetiției generale s-a întîmplat la fel. Și atunci a evoluat munca tuturor din prima parte a spectacolului în felul lui foarte direct, sincer pînă la paroxism și ne-a dat instrucții pentru partea a doua.
Cercul fusese format de cei cinci actori de pe scenă, de cel al șaselea (datorită distribuției duble a unui personaj) și de regizor. A fost nervos, nu a fost mulțumit de partea întîi și le-a luat pe rînd pe protagoniști. Cînd a venit rîndul Evei, dintr-odată a apucat-o de haină și a scuturat-o foarte dur.
Așa ceva nu s-a întîmplat niciodată și nici cei prezenți n-au fost pregătiți pentru un asemenea incident. În prima fază am împietrit cu toții. Apoi XY a spus ceva regizorului spunîndu-i pe nume și cu o intonație care amintea de cea pe care o folosim cînd vrem să admonestăm pe cineva. Apoi l-a urmat și un alt coleg al meu.
A urmat o liniște tensionată. După aceea, regizorul a lăsat-o pe cea care a apucat. A spus cîteva cuvinte și a plecat furtunos. Cu gestul ăsta violent a indus un șoc în toți cei prezenți. Au trecut cîteva minute, deși nici eu nu știu cum, apoi directorul scenic a semnalat că toată lumea e la locul ei și a început actul al doilea.”
Regizorul neagă că ar fi agresat-o pe actriţă
”Pe mine m-a sunat directorul scenic cu vestea incidentului. Bineînțeles că m-am dus pe scenă, dar acolo nu fusese nici unul dintre protagoniști. Am vorbit cu colegii mei actori despre problema continuării spectacolului. În ce mă privește am semnalat incidentul directorului Gábor Tompa. Actrița a decis că poate continua spectacolul, așa că am continuat.” – declară Levente Borsos.
După cele întîmplate, directorul tehnic a vorbit timp de 15 minute cu regizorul. ”L-am întrebat ce s-a întîmplat de fapt. Orice s-ar fi întîmplat, asta nu e permis în teatru. El a spus că nu e adevărat cu ceea ce îl acuză ceilalți (adică nu a brutalizat-o pe actriță – nota red.) Esența dialogului nostru a fost că i-am spus să nu mai facă așa ceva.” – declară Borsos.
Incidentul a devenit instantaneu un subiect de presă: prima dată l-a relatat cotidianul Krónika, pentru ca mai tîrziu să apară mai multe articole despre el. Publicitatea incidentului a fost sporit de faptul că directorul scenic Ágota Tatár a chemat poliția și o patrulă a descins în teatru pe durata teatrului.
Faptul că cele întîmplate după premieră au avut urmări a primit mult mai puțină publicitate. Gábor Tompa a chemat-o de două ori pe Ágota Tatár în biroul ei, prima dată la sfîrșitul lui martie, doua oară pe 3 aprilie. Aici, a vorbit cu ea îndelung și într-un stil destul de licențios. Despre discuții avem înregistrări.
Directorul ar fi rezolvat fără a implica publicul
Tompa a certat-o mai ales pentru faptul că directorul scenic a chemat poliția înainte de a cădea de acord cu conducerea. ”Acest fapt se va răsfrînge asupra instituției” – a spus el, adăugînd că ”este inacceptabil” că toate acestea au devenit subiect de presă.
Tompa a spus că nu este de acord cu agresiunea actorilor, dar că acest incident trebuie rezolvat fără a implica publicul, ”între noi”. ”Suntem destui să rezolvăm o situație ca asta”, s-a exprimat el.
La răspunsul directorului scenic cum că nimeni nu a făcut nimic, Tompa i-a replicat că ar fi trebuit să facă, pentru că ”suntem aici”, sunt destui ”oameni puternici”. ”N-avem cojones, dacă aș fi fost acolo, totul s-ar fi întîmplat altfel”, a spus directorul, adăugînd mai tîrziu că ”suntem cu o sută de ori mai mulți decît un om pe care dacă-l prind de gît se cacarisește pe el.”
La răspunsul directorului scenic că ceea ce se rezolvă între ei este bagatelizat și că nu mai suportă o asemenea agresiune verbală Tompa i-a replicat ”că asta e o mentalitate greșită cu care nu poți reprezenta o instituție”.
Tompa a adăugat că actrița brutalizată ”nu va face nimic pentru că asta n-are niciun rost” și că ”mai este și o concepție pe care trebuie s-o punem în acord”.
Cui nu-i place poate să se ducă să joace în teatre din Secuime
În opinia directorului consecința faptului că incidentul s-a soldat cu un ecou de presă ”pizde frustrate vor vorbi timp de săptămîni, o mulțime de… abia așteaptă”. De fapt, nici nu e interesant ce scrie cotidianul ”Szabadság” sau ce vorbesc între ele ”trei locuitoare de bloguri nefutute”, ”snoabe”, ”doctori fără operă care predă actoria și sunt frustrate pentru că n-au creat nimic la viața lor”.
În discuția respectivă directorul mai spune că agresiunea trebuie văzută ca un risc al meseriei și cine nu e capabil de așa ceva, poate să lucreze cu niște directori provinciali, dar ”ăla nu e teatru”. ”Știu despre ce vorbesc și mai știu că dacă reușim să facem ceva atunci a meritat riscul. Pe baza a ceea ce am văzut a meritat” – a argumentat Tompa care a fost bulversat și de faptul că ”la o instituție maghiară din Cluj a trebuit chemată poliția română”.
Conform directorului, scandalul nu face bine nici instituției, nici actriței, ”am pus presiune pe ea cu publicitatea asta, nu are nevoie de asta, așa nu-și poate continua munca. Aici are o șansă mare, a făcut un pas uriaș (…) nu a jucat în spectacolul lui neica pulică johnson, ci într-un spectacol de Zholdak”.
Tompa mai face și aluzia că actorul care nu-și asumă lucrurile astea poate să meargă în teatre din Secuime.
La finalul discuției directorul o amenință pe Ágota Tatár: ”dacă eu încep să dau în vileag toate micile contravenții atunci nu cred că ajungeți vreodată într-o instituție serioasă”.
Concluziile anchetei, ştiute dinainte
La data începerii anchetei președintele comisiei, Gábor Tompa a chemat-o din nou în audiență pe Ágota Tatár. Ascultînd înregistrarea convorbirii am avut senzația că directorul știe deja care va fi concluzia comisiei.
I-a spus directorului scenic că a investigat, va iniția o anchetă și a declarat că ”au avut loc multiple neglijențe în serviciu din partea ei”. În opinia lui, poliția putea fi chemată ”doar dacă incidentul pune în pericol integritatea corporală a cuiva, dar asta nu s-a întîmplat”.
În același timp Tompa spune că dacă între incident și chemarea poliției a trecut o oră și 40 de minute atunci directorul scenic putea consulta cu conducerea. ”Apeși butonul nuclear pe propria răspundere, păi cum îți imaginezi?”
În convorbire se declară că scopul directorului scenic nu a fost soluționarea problemei ci pornirea unui scandal veritabil, iar astfel a fost impietată imaginea instituției. ”Am decis să fac o investigație completă în care să fie involvat poliția, tribunalul, tot.”, spune directorul.
La o săptămînă după premieră comisia a somat-o în scris pe Ágota Tatár să răspundă la o serie de întrebări în legătură cu cele întîmplate.
Răspunsurile directorului de scenă sunt după cum urmează:
”Regizorul a început să urle la Éva Imre, apoi s-a apropiat de ea și a început s-o împingă, s-o scuture, apoi a și lovit-o în umăr și în piept. Cei care au fost în jur nu au făcut nimic, regizorul a fugit afară, după el, Noémi Vajna, asistentul regizorului. L-am chemat pe scenă pe directorul tehnic Levente Borsos care a și venit imediat. Spectacolul a continuat. Cei mai mulți dintre noi am ajuns într-o stare de șoc. Eu am sunat la poliție cu puțin înainte de sfîrșitul spectacolului temîndu-mă că incidentul o să se repete deoarece în partea a doua regizorul a mers din nou între culise.
Aș fi vrut ca poliția să se sesizeze în legătură cu cele întîmplate și dacă ar fi deschis un proces-verbal. Asta nu s-a întîmplat. După un dialog scurt care a avut loc între mine și polițiști în fața ghișeului portarului polițiștii au plecat iar eu m-am întors în culise.
A fost agresiune, Andryj Zholdak a lovit-o și a agresat-o verbal pe Éva Imre, dar ceea ce s-a întîmplat nu e doar problema celor doi: toți am fost șocați. Situația conflictuală nu a fost tratată de nimeni la fața locului.
Atîta știu doar că după incident Levente Borsos l-a luat la rost pe regizor dar eu n-am fost de față. Cu polițiștii sosiți la fața locului am discutat eu însumi. Am considerat că e important ca polițiștii să fie acolo deoarece am vrut ca povestea să nu treacă neuitată.
Regizorul a dat dovată de o lipsă de respect flagrantă atît față de personajul principal, cît și față de ceilalți lucrători întrerupînd pauza cu un asemenea comportament antisocial.
Dacă bagatelizăm problema înseamnă că sprijinim agresiunea și agresiunea. Iar în opinia mea arta și munca de la teatru nu poate fi așa.
Pentru faptul că cele întîmplate s-au petrecut răspunderea o poartă mai ales cel care l-a chemat pe Andryj Zholdak.
Fiind coleg și femeie, acest comportament m-a umilit profund, și m-a și zguduit. Noi toți am lucrat să producem spectacolul conform concepției lui artistice. Suntem persoane mature, avem grijă de integritatea interioară, de mersul bun al lucrurilor într-un spectacol. Asta a fost împiedicat de regizorul însuși. Nu accept nici o terapie de șoc pentru ca spectacolul să meargă mai bine.
În postarea din jurnalul de repetiții nu am semnalat situația conflictuală pentru că m-am aflat în continuare în stare de șoc. Am chemat poliția la o oră și jumătate de la incident deoarece am vrut ca ei să poată vorbi și cu victima. Asta nu s-a întîmplat fiindcă polițiștii nu au așteptat sfîrșitul spectacolului.
La o oră tîrzie am completat jurnalul cu incidentul respectiv. Jurnalul trebuie să aibă o transparență maximă, nu putea să lipsească nici asta. În afara colegilor mei și polițiștilor nu am vorbit cu nimeni despre cele întîmplate.”
Concluzia comisiei nici pînă azi nu a fost comunicată directorului scenic. La sfîrșitul stagiunii, pe data de 7 iulie 2018 a fost anunțată că contractul ei de muncă care pînă atunci fusese prelungită anual nu va fi înnoit.
Regizor sancţionat cu reducerea de 5 la suta a remuneraţiei
Cele întîmplate în timpul premierei au avut consecinţe şi pentru regizor. La petru zile după incident, în data de 28 martie a fost întocmit un proces verbal despre cele întîmplate (procesul verbal poate fi accesat aici). Acest document sumar menţionează un “conflict între regizorul Andriy Zholdak şi actori”, regizorul şi-a încălcat dispoziţiile contractuale, ca urmare va fi sancţionat cu reducerea de 5 la suta a remuneraţiei.
Pentru documentarea acestui articol, am depus o solicitare de informaţii la teatru. Majoritatea documentelor solicitate de noi au fost respinse. De exemplu au refuzat furnizarea unor copii de pe corespondenţa dintre Tompa și Zholdak spunînd că acelea au fost ”scrisori personale”. Teatrul a refuzat și publicarea notițelor făcute de comisia de evaluare așa că nu știm dacă a fost examinat și agresorul sau numai directorul scenic.
Am corespondat și cu reprezentantul lui Zholdak. A ieșit la lumină că regizorul regizează acum, nu citește emailuri dar cum va avea timp o să citească întrebările sale. I-am semnalat că în cazul în care vrea să răspundă îi asigurăm spațiu pe Átlátszó Erdély.
Éva Imre atunci nu a declarat nimic, blogului nostru însă a spus că ”După cazul acela m-au categorisit drept victimă. Atunci mi-a fost greu să mă identific cu acest rol, iar după cîteva zile am observat că teatrul, conducerea instituției este în centrul atenției. Lupta asta n-am vrut s-o port și nici opinie n-am putut să formez deoarece atunci nu mi-am văzut clar situația.
Pe de altă parte aș fi vrut să iau aer după o repetiție așa de intensivă, aș fi vrut să mă odihnesc, să mă redresez și să meditez în legătură cu cele întîmplate cu mine în lunile anterioare. Am avut nevoie de timp.
După cele întîmplate aș fi putut să înaintez o reclamație dar după o serie de frămîntări am decis că nu o să fac nimic. Motivul este că de-a lungul timpului am început să fiu atașată din ce în ce mai mult de spectacol, iar lupta și-a pierdut sensul. Spectacolul a devenit foarte important pentru că m-am putut concentra pe profesia mea și am reușit să prelucrez rănile pe care le-am primit.
Vin acum în fața publicului pentru că simt că e important să risipim opiniile eronate pe care le-am auzit în mai multe variante și sper că cazul ăsta va fi dat uitării. Eu aș dori să încheiem acest capitol. Regizorul a plecat după premieră iar noi trebuie să jucăm spectacolul la cel mai înalt nivel posibil.”
Epilog
”Îmi amintesc de urlete. A urlat foarte dur și ne-a făcut cu ou și oțet cînd nu i-a plăcut ceva” – își amintește Rita Sigmond care de atunci a părăsit compania.
Dar care a fost limita?
M-am gîndit mult la asta. Oare unde a fost limita pentru noi?
Eu am plecat de mai multe ori plîngînd de la repetiții. Am fost furioasă pe mine că nu-i sprijin pe colegii mei și nu-i urlu să ne mai lase-n pace. Dar am considerat că nu e treaba mea. Apoi am fost supărată și pentru că nu spun nimic conducerii.
Mi-a fost frică.
În timpul repetițiilor am observat că am acceptat că a trecut peste limitele noastre. A fost o luptă interioară continuă, asta fără îndoială, dar ceea ce ne-a oferit a fost mult prea important. Mi-am exercitat profesia, pasiunea, o să crezi că cad în exces dar fiecare zi în parte a fost un catarsis. Și a fost așa cu toate că abia fusesem pe scenă.
Unui om care și-a pierdut crezul, nu mai crede în ceea ce face sigur că asta e ca o trezire și ca o bucurie. Și într-adevăr îl și apăr dar îl și acuz. Asta e o experiență foarte ambivalentă. Și exact din cauza asta este foarte omenesc.”
Traducere de Péter Demény
